El este Iulian “Limonadă”, Iulian “Mătăsari”. Iulian.

IULIAN VĂCĂREAN

Organizator „Femei pe Mătăsari”

Pe Iulian îl cunosc de vreo doi ani și de la început am simțit că e ceva special la el. Are el o energie aparte. Se îmbracă foarte cool și de fiecare dată când ne vedeam îi analizam ținuta, geanta, inelele, ochelarii, pantofii. Oamenii ca Iulian lasă lucrurile să vorbească pentru ei, de la îmbrăcăminte, la fapte. Viața lor este și cartea lor de vizită, și CV-ul, și job-ul, și este întotdeauna plăcut să descoperi oameni care au avut curaj și au spart programul 9-6, au inversat polii încât și trăiesc pentru  lucrurile faine pe care le fac să se întâmple. Și așa se schimbă totul, încetul cu încetul.

Câți ani ai tu, Iulian?

Răspunde alintându-se ca un copil: optzeci! Îi spun că i-aș fi dat și mai mulți, pentru că în ciuda felului lui de-a fi, glumeț și optimist, din când în când, se deslușește în privire un suflet bătrân, care a îmbrățișat viața cu totul.

Iulian, de unde vii?

Alexandra, îmi spune serios, eu sunt ca și tine din celebra Bucovină. Nouă ne place să fim războinici, să ne comportăm în viață întotdeauna ca niște cuceritori și să răzbim în orice lucru. Mi se pare că oamenii care ajung din Bucovina, în București, reușesc prin proiectele pe care și le propun,  poate că ni se trage de la Ștefan cel Mare.

La începutul proiectelor tale, ai avut în jur oameni care au încercat să te descurajeze?

După ani de zile am învățat că în viață, ca și în dragoste și în orice, e vorba despre echilibru. Fie că dai prea mult sau primești prea puțin, fie că ești într-o permanentă căutare și că vrei să ai success, în proiectele astea despre oraș și despre a face bine – este vorba, de fapt, despre oameni, chiar și atunci când faci un lucru care ar putea părea banal cum a fost proiectul meu cu standul de limonadă. Există idei bune care pot găsi oricând susținere în exterior și mai există visuri, acelea care te transformă atât pe tine, cât și pe cei din jurul tău și ca să-ți împlinești visurile este în primul rând o luptă foarte puternică cu tine. Cu toate astea, atunci când îți dorești suficient de mult să îți îndeplinești visul, întâlnești oameni care cred în visul tău și așa se formează o echipă, o comunitate, o organizație. Ideile bune din viața ta îți vor aduce succes și bani mulți sau puțini, în funcție de cum știi să îți administrezi afacerea. Dar atunci când lupți pentru visul tău, într-adevăr, te schimbi și tu. M-am schimbat foarte mult în cei 15 ani de când tot fac proiecte și voluntariat și mă joc în orașul ăsta căruia parcă de joacă nu-i arde. Dar credem în utopii de genul ăsta – că orașul e o joacă. Aici reușești doar dacă ai în jur oameni mișto, care să îți ofere echilibru și pe care îi întâlnești doar dacă lucrezi mult cu tine și cu viața ta.

Din ce puncte de vedere te-ai schimbat în ultimii 15 ani?

Deși aș vrea să fiu foarte organizat, mă lupt cu organizarea din viața mea, mai ales în ultimii 10 ani, făcând destule de multe proiecte – ca sa poți să ai grijă de ele, trebuie să te organizezi. Însă în echipa cu care lucrez, o am alături pe Florentina Ciocănea, care este extrem de organizată. Uneori, în viață trebuie să știi să le faci tu pe toate și alteori, doar să lași oamenii potriviți să ți se alăture. Dacă stau să mă gândesc acum, cred că întotdeauna au fost oameni care au dus greul mai mult decât mine, cei care au făcut proiectele să se întâmple au fost prietenii din jurul meu, eu mai mult am visat.

Se schimbă preferințele la femei pe parcursul vieții?

Nu, nu se schimbă niciodată. Oricât de bărbați cu barbă suntem noi, în adâncul nostru suntem tot niște copii care iubesc ceea ce au văzut în copilărie. Cred că preluăm un model, oricât de mult le deranjează pe fete când le spui uneori <Vai, dar ce semeni tu cu mama!>, pentru că ea este modelul pe care îl apreciezi din copilărie. Căutăm, cumva, modelul matern, conform cu ceea ce ai sădit în tine pe parcursul anilor.

Când vine vorba despre sacrificii, ai sacrificat vreodată o iubire pentru că te dădea peste cap profesional?

A fost o perioadă în care am crezut că ceea ce te definește pe tine ca și om este ceea ce faci și pentru ceea ce am făcut, am sacrificat foarte mult. În ultimii 8 ani de zile am locuit în casa de pe Mătăsari, alături de încă 6-8 oameni, pentru că era un proiect în care încercam să stau lângă niște studenți în care cumva investeam și care investeau și ei în visul meu de transformare a orașului și a fost un lucru destul de dificil, a fost un fel de sacrificiu. De altfel, alergând toata ziua cu tot felul de proiecte, credeam că dragostea și îndrăgosteala necesită timp și cum eu iubeam atât de mult viața și proiectele pe care le făceam, am zis că iubirea poate să aștepte, și poa s-aștepte, și poa s-aștepte… Timp de 10 ani, iubita mea au fost proiectele pe care le-am făcut.

A meritat sacrificiul ăsta?

Nu știu. Să vedem dacă mai am timp să fac cei trei copii pe care mi-i doresc. Uneori fericirea te ia prin surprindere. Uneori vine din ceea ce faci, uneori vine din ceea ce ești, uneori, din ceea ce descoperi sau de la persoana pe care o ai lângă tine. Scopul nostru cred că este să fim fericiți. Depinde de noi cum  căutăm, cum vrem sau cum suntem dispuși să ajungem la asta.

Despre depresie.

Cu toții vorbim despre fericire, despre succes, despre nu știu ce, despre nu știu ce… Dar în spatele acestora sunt povești foarte întunecate despre viața fiecăruia, pe care le ducem cu greu sau mai ușor. Mi se pare că generația noastră de 30 de ani are multe probleme nerezolvate ale trecutului. În ultimii 18 ani am avut trei praguri destul de grele și,  da, am avut nevoie de un terapeut ca să trec peste.

În afară de terapie, ce te-a remontat?

Eu cred foarte mult în prieteni și, cumva, dincolo de resursele pe care le găsești în tine mi se pare că poți găsi foarte ușor resurse în oamenii apropiați. Ce-i drept, în ultima vreme s-au dezvoltat tot felul de monștri ai orașului, pe care uneori îi definim prin neîncrederea  pe care o avem față de cei din jurul nostru, pe lângă faptul ca ajungem să nu mai avem încredere în noi, ajungem să nu mai avem încredere în oamenii de lângă noi – credem că ne fură, că ne înșală, că nu ne iubesc, că ne resping – și sentimentul ăsta de neîncredere îl creștem ca un monstru care ne acaparează și ne trezim singuri. Deși locuim cu alții și tot timpul suntem înconjurați de oameni, acest monstru ne face să nu ne mai înțelegem nici noi pe noi înșine și când nu te mai înțelegi tu pe tine, atunci intervin stările astea îngrozitoare de depresie.

Sunt dependent de oameni, sunt dependent de liniște, rugăciune, muzică, străzi, flori, piețe, a vorbi cu tot felul de oameni, de dans, de discotecă, de barul de la țară de la bunica, de vin, încerc să nu mai fiu dependent de apă plată îmbuteliată și să beau apă de la chiuvetă – Bucureștiul are apă bună la chiuvetă.

Este Bucureștiul o junglă?

Venim de pe toate coclaurile acestei țări și ni se pare că Bucureștiul trebuie să ne dea totul. Am văzut la televizor, pe Facebook și în online că aici trebuie “să te descurci”…  Și începem și noi „să ne descurcăm” de cum ajungem, pe când mi se pare că noi, oamenii ăștia care  vrem să fim mișto, ar trebui să răzbim, ar trebui să ne facem noi drumuri drepte, să ne facem cărări noi. Dacă  încercăm să facem lumină în  jungla asta, celor care vor veni după le va fi mai ușor. Uite, este foarte interesant cum pui problema. Jungla ar trebui să fie în pădurile noastre din Bucovina, dar mi se pare că amenințarea cea mai mare în lumea noastră modernă vine din oraș. Aici ne comportăm ca niște animale de pradă, niște fiare care se trezesc dimineața și care alearg Care e cel mai rapid și se descurcă cel mai bine, ăla reușește să fie în frunte, când, se pare că viața este și despre altceva. E și despre liniște. Trebuie să știi ce vrei și într-un București al oportunităților, trebuie să știi și” la ce oportunități să renunți.

Cum ai ajuns să faci Facultatea de Teologie

A venit natural. Nu am avut nicio revelație în acest sens. Pur și simplu venisem în București pentru o vară și am făcut voluntariat aici și mi-a plăcut suficient cât să vreau să mă întorc anul următor, ca student la teologie.

Cum a fost experiența facultății de teologie? A fost ceea ce așteptai?

A fost ceea ce mă așteptam de la mine. Până la urmă, lucrurile capătă sens când îți găsești tu sensul, și, da, am găsit în teologie ceea ce căutam în viața mea.

Care este locul tău în București?

În afară de Mătăsari, cu care toată lumea mă identifică – Băiatul de pe Mătăsari- este o străduță foarte mică, cu câteva scări, pe dealul de la Patriarhie. O știu de 15 ani. Dacă vrei ca orașul ăsta să aibă grijă de tine, trebuie și tu să ai grijă de el, măcar să îi cunoști străzile. N-ai cum să vrei să trăiești frumos în București dacă nu ești îndrăgostit de București, dacă îl blamezi, dacă îl vorbești de rău, dacă nu ai grijă de el, el de ce ar avea grijă de tine. Iubiți Bucureștiul! Iubiți-vă în București! Trăiți în București! Trăiți Bucureștiul!

Unde îți petreci diminețile?

Întotdeauna pe stradă, pentru că îmi plimb câinele, în același timp mai alerg dimineața. Îmi place să beau cafea și cum în ultima vreme a explodat industria cafelei în București, avem o grămadă de cafenele de explorat – M60, Origo, Simbio. Îmi place să mai merg la prieteni să bem cafeaua împreună. Mi se pare că în București, dincolo de explozia oamenilor care trăiesc frumos aici, între gin si cafea, și dans, și conferințe, filme, artă și cultură, mi se pare ca ar trebui să redescoperim casele noastre și casele prietenilor. În ultima vreme am avut cele mai frumoase petreceri acasă la mine sau la prieteni. Mi se pare atât de frumos să te prindă ora trei dimineața la un prieten acasă, cu un pahar de vin, povestind despre tine, despre București, despre viață, despre job, despre iubire, despre orice…

Ți-e frică de moarte?

Cum era citatul ăla? “Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei.” sau  “Dar nu-i totuna leu să mori. Ori câine-nlănțuit.” Știi? Suntem făcuți să murim, dar cred că e îngrozitor să mori fără ca visurile tale să fi avut sens. Că ți le-ai îndeplinit sau nu, că s-au întâmplat sau nu, contează să fi trăit pentru ele, să fi trăit cu scop. Nu mi-e frică de moarte, ci poate mi-ar fi teamă să mor fără să îmi fi îndeplinit misiunea pe pământul ăsta.

Și-acum despre renaștere: începe a opta ediție “Femei pe Mătăsari”, acest infinit pe verticală. Ce ne-ați pregătit anul acesta?

Ce e interesant la această ediție este proiectul pe care îl avem cu Teatrul 8pt, care s-a  mutat în Casa de pe Mătăsari, chiar la a opta ediție a festivalului, care o să ne găsească cu foarte multă muzică. Dacă tot am vorbit despre prietenie, anul acesta, “Femei pe Mătăsari” se desfășoară în ideea de Friends Forever. Mi se pare că s-a pierdut ideea de prietenie dintre bărbați și cum este vorba despre echilibru, la a opta ediție “Femei pe Mătăsari” venim și în toamnă cu “Bărbați pe Mătăsari”.