blog

DE CE A CASTIGAT BOGDAN IOAN FINALA VOCEA ROMANIEI 2018

alulexa
on Jan 21, 2019

Final de sezon la Vocea României și cum Facebook-ul a explodat cu postări care mai de care mai kilometrice (nu în felicitări, ci mai degrabă în foraje), am aruncat, foarte muzical, un ochi și o ureche la ce zic jurații Andra, Irina Rimes, Smiley și Tudor Chirilă.

Un moment pe care l-a văzut o mare parte dintre noi a fost cel al audiției lui Bogdan Ioan, interpretând “Earth Song” în maniera lui Michael Jackson, el însuși fiind un mare fan al artistului. O prestație care a făcut înconjurul lumii și care cu siguranță a umflat ego-ul PRO (kudos producătorilor care au văzut potențialul de a-l păstra pe Bogdan în competiție pentru momente de acest fel, dar și pentru narativa asta telenovelistică în care au încercat să introducă publicul- Să vedem acum… Oare va reuși Bogdan să își depășească condiția de Michael Jackson? Tanananaaaaa. Suspans.).

În primul rând, îl admir pe Bogdan și îl felicit pentru rezistența psihică pe care a avut-o pe parcursul acestui concurs. Lăsând la o parte reiterările juriului cu vedere la momentul audiției lui, de fiecare dată când aveau de evaluat o nouă prestație, Bogdan a părut modest și bucuros că trăiește o experiență cu acest nivel de expunere,  în pofida valului de hate interminabil care a luat amploare mai cu seamă la final, chiar dacă el a fost foarte asumat încă de la începutul competiției, când a recunoscut că nu are pregătire sau studii muzicale. Da, s-a mai simțit și lipsa de control vocal, însă, cu toate astea, a reușit să transmită emoția lui pe parcursul prestațiilor. Sunt convinsă că nici el nu s-a așteptat  să ajungă până în finală, cu atât mai puțin să o și câștige. Așa cum i-a spus-o și Chirilă, la care admir capacitățile de analiză și sinteză – “Este extraordinar că o audiție la Vocea României te aduce până în momentul ăsta!”.  Important pentru el este cum o să gestioneze faima și toate provocările ei de acum înainte. Bogdan, felicitări încă o data pentru acestă experiență! Also, mi s-a părut că singura interpretare A LUI cu totul, a fost “All I Want”.

Alegerea piesei “Billie Jean” pentru Bogdan, în Finală, făcută de către antrenorul lui, Smiley, mi s-a părut o încercare de a crea un nou viral, strategică pentru voturi, de data aceasta și eficientă,  pentru că o încercase și Marius Moga în aceeași etapă a competiției, în mod complet nefericit, acum câțiva ani, pentru Sânziana Niculae, o tipă cu un timbru aparte (pe care media s-au grăbit să o numească, tipic românesc,  Shakira de România, așa cum au făcut și cu Bogdan, de data aceasta, Michael Jackson de România), căreia i-a ales Hips Don’t Lie, evident, de la Shakira.

HOWEVER.

Dora. Dora. Dora.
Am rămas impresionată. În duetul ei cu Irina Rimes, pe lângă legătura concurent-antrenor, s-a văzut legătura muzicală a celor două, una la pian, cealaltă la saxofon, împletindu-se atât de bine. Iar alegerea Irinei de a susține piesa cu ajutorul band-ului, în a doua jumătate, nu a făcut decât să crească impactul acesteia și să complimenteze foarte frumos pasajul de saxofon, pe care l-am ascultat de vreo 5 ori consecutiv, pentru că sună demențial. Asta înseamnă să fii mafiot. În muzică. Adică muzician.

M-a surprins plăcut, la fel ca tot parcursul muzical al Irinei – organic, melodios, sensibil dar puternic, empowering, original. Și-aici s-au împărțit taberele. Aici s-a făcut diferența și în industria muzicală care a început să sufere mici mutații, în cel mai bun și frumos sens.

Jurații s-au împărțit vizibil la acest mod. “Garda veche”, muzical vorbind, care ține cont de rețetă, care scrie PENTRU radio, nimic de blamat aici, că din asta își câștigă existența – Smiley și Andra – și “Garda nouă”, artiștii, muzicienii, actorii, cu “Cosmosul” lor, cum îi spunea ușor condescendent Irinei, Andra – Tudor și Irina – ăștia care și-au pus viețile în piese, sincer, vulnerabil și cu care, paradoxal pentru Record Label-uri, masele au rezonat la fel de mult.

În competiție, una dintre alegerile Irinei pentru Dora a fost “Când s-o împărțit norocu'” de la Ducu Bertzi, reinterpretată – început acustic, pian-voce, cu intervenții rock ale band-ului în a doua jumătate a piesei. O interpretare puternică și emoționantă din partea Dorei, control vocal bun, un pic cam lung finalul, însă asta a fost singura obiecție din partea mea. Comentariile Andrei și ale lui Smiley au trădat puțin existența unor tensiuni între cele două perechi.  “Am înțeles că este un remake total, dar după părerea mea, când faci un remake, tre’ să mai păstrezi niște lucruri din piesa originală.” spune Smiley, după care, Chirilă îi răspunde la ceva timp “Bă, da’ am și eu o întrebare. Piesa asta a lui Ducu Bertzi are doar A (nota La) tot timpul, nu? E același lucru cu versuri multe. Și-atunci de ce ne deranjează?! Chestia asta a fost în piesă.” , comentarii care au făcut-o pe Irina, mâhnită, să simtă nevoia de a oferi niște explicații “ Asta e o piesă sing-along, așa. Nu mi-am dorit ca lumea să stea în fața televizorului și să cânte cu Dora.  Eu mi-am dorit ca oamenii din fața televizorului să stea cu sufletele la gură, să o asculte pe Dora cum interpretează piesa asta.”

Căutăm să ne sune cunoscut, familiar, “tre’ să mai păstrăm și din original”, de parcă avem o problemă în a asculta ceva cu structură incertă. Unde este structura? Unde este repetiția? Aici nu trebuia să fie refren? Iar “arta” cu “trebuie” nu prea se pupă.

Și nu e hate, nu mă înțelegeți greșit. E obișnuință. Sunt ore întregi în studio, lucrând pe aceleași tipare, sunt ore întregi în mașină ascultând radio-ul și auzind aceleași tipare, sunt cărări bătătorite în creier. Când auzim ceva altfel, clar e prost. Am spus mai devreme că nu blamez producătorii de hituri și vânătorii de mainstream, dar atitudinea condescendentă, în fața unor oameni care sunt cu tine în topuri, uneori în fața ta, cum e Irina acum (chestie care, după părerea mea, mă scuzaț, duoamna Andra, pare să vă facă puțin deranj) nu face decât să îți arate limitele, neputința de a vedea, înțelege, simți, oferi mai mult decât un cuvânt repetat la refren.

Există o sensibilitate aparte când vine vorba de artiștii veniți din Republica Moldova. E o nevoie pe care ne-au hrănit-o, pentru că așteptam și muzică de acest fel. Altfel exprimă emoția, cuvintele se așază altfel pe suflet, e ceva adevărat acolo… E ceva ce noi am omorât în muzică. E ceva ce am omorât în noi.

Cumva ține de natura umană rezistența asta la nou și la schimbare. De ce să îmi placă o reinterpretare de la Ducu Bertzi când toată lumea știe Billie Jean?

Tre’ să ne sune familiar. De aia a câștigat Michael Jackson.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

We use cookies to give you the best online experience. By agreeing you accept the use of cookies in accordance with our cookie policy.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.

These cookies allow us to count visits and traffic sources, so we can measure and improve the performance of our site.

We track anonymized user information to improve our website.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services